
În ziua de 4 Aprilie 2013, începând cu orele 09:00, în cadrul programului național „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, inițiat de Ministerul Educatiei, la Biserica Bolintin Deal I „Sf. Ierarh Nicolae și Sf. Mucenic Manuil”, copiii Școlii Nr. 1 din localitatea Bolintin Deal, județul Giurgiu, însoțiți de doamnele învățătoare, au participat la o seamă de activități nonformale, interesante, care au oferit posibilitatea celor mici să-și valorifice talentele și competențele în diverse domenii (desen, muzică, lectură, etc…).
Acțiunea a avut loc într-un spațiu deosebit, ținând cont și de tema întâlnirii „Biserica în viața celor mici”, moment în care Părintele Avram Anania le-a spus depre istoricul Bisericii Bolintin Deal I, apoi, deoarece ne apropiem de măritul praznic al Sfintelor Paști, au ascultat despre importanța Învierii Domnului, despre tradițiile pascale ale oului roșu, despre importanța rugăciunii ca dialog cu Dumnezeu, dar și ca refacere a sănătății trupești și sufletești (ascultând câteva istorioare morale).
Prin această acțiune s-a încercat împlinirea îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos, care Îî iubește pe cei mici, căci de aceea a spus în Evanghelia de la Matei: ,,Lăsați copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor” ( Matei 19,14).
La final copiii s-au bucurat de dulciurile primite și de iconițele oferite în dar din partea parohiei.
Comentarii