COMEMORAREA POETULUI NATIONAL MIHAIL EMINESCU

COMEMORAREA POETULUI NATIONAL MIHAIL EMINESCU

           

          Astăzi, 15 ianuarie 2015, cu prilejul Zilei Naționale a Culturii și a comemorării a 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, în Biserica Mănăstirii ,,Izvorul Tămăduirii”, din cadrul Centrului Cultural-Pastoral Gavril Drugănescu, Protoieria Bolintin,  a avut loc, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, un simpozion dedicat poetului neamului.

       

       La eveniment au participat elevi de la Școala Nr. 1 din Stoenești, îndrumați de doamna profesor Badea Nicoleta, lor li s-au alăturat și elevii de la Școala nr. 3 din Palanca, îndrumați de doamna profesor Mehedințu Gianina. 

         

         Parohia noastra, Bolintin Deal I cu hramurile „Sf. Nicolae și Sf. Mucenic Manuil”, a fost reprezentată, sub îndrumarea Pr. Paroh Pisculungeanu FLorian, de tănara elevă Lefter Geanina, de la Școala Generale Nr. 1 din Bolintin Deal, care a rostit în întregime renumita poezie a marelui poet: LUCEAFĂRUL.

 

      În deschiderea evenimentului Părintele Protoiereu Nicușor Beldiman a evocat opera și personalitatea poetului Mihai Eminescu, evidențiind importanța sa covârșitoare pentru cultura românească.

 

      În continuare, elevii fiecărei școli participante au recitat poezii ale marelui poet, au vizionat o prezentare Power-point în care cadrele didactice de la cele două școli au subliniat diferite aspecte din opera marelui poet, iar mai apoi au pus în scena o piesa de teatru după versurile Luceafărului.

 

      Acest simpozion deschide seria de evenimente ce vor avea loc în acest an la Centrul Cultural-Pastoral Gavriil Drugănescu, din protoieria Bolintin, an dedicat misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

 

       La final, toți cei prezenți au luat parte la o agapă, iar tuturor elevilor le-au fost oferite iconițe și dulciuri .

Galerie Foto

  • geanina lefter 
    geanina lefter
  • manastirea izvorul tamaduirii 
    manastirea izvorul tamaduirii
  • luceafarul 
    luceafarul